sâmbătă, aprilie 11, 2026
Articole / Stiri

Există astăzi și varianta formării în instituții civile de învățământ superior, cu luarea în evidență de către Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Asta înseamnă că poți urma o facultate civilă și la final, să devii ofițer al Armatei României.

Un altfel de student militar, același ofițer.

Există astăzi și varianta formării în instituții civile de învățământ superior, cu luarea în evidență de către Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu. Asta înseamnă că poți urma o facultate civilă și la final, să devii ofițer al Armatei României.

Este firesc să apară întrebări, despre traseu, despre alegere, despre cum ajungi, concret, ofițer.

Pregătirea academică se îmbină cu formarea militară, iar drumul profesional rămâne clar definit.Sunt disponibile locuri în domenii precum inginerie, IT, economie, comunicații, istorie, sociologie și alte specializări, adaptate nevoilor actuale ale instituției militare.

Este o opțiune pentru cei care își doresc o carieră în uniformă, dar aleg un parcurs universitar diferit. Același scop, același angajament.

De reținut!

Salvează această postare, deoarece aceste informaţii sunt pline de avantaje:

– La finalizarea studiilor primeşti gradul de sublocotenent şi primeşti repartiţie în unităţi militare, urmând o carieră sigură şi de prestigiu;

– Deţii statutul de student militar, chiar dacă desfăşori studiile în locaţiile instituţiilor civile alese;

– Desfăşori pregătire militară de bază în Academia Forţelor Terestre, beneficiind în aceste perioade de cazare, echipament, hrană, la fel ca studenții din academiile militare;

– Beneficiezi pe toată perioada studiilor, de indemnizaţie de student, normă de hrană în aceleaşi condiţii cu studenţii şcolarizaţi în instituţiile de învăţământ superior militar.

Universităţile civile de învăţământ superior, sunt următoarele:

• UNIVERSITATEA DIN ORADEA

• UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI

• UNIVERSITATEA NAȚIONALĂ DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT DIN BUCUREȘTI

• ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCUREȘTI

• UNIVERSITATEA „POLITEHNICA” TIMIȘOARA

• UNIVERSITATEA TEHNICĂ „GHEORGHE ASACHI ”DIN IAȘI

• UNIVERSITATEA „LUCIAN BLAGA” DIN SIBIU

• UNIVERSITATEA „OVIDIUS” DIN CONSTANȚA

• UNIVERSITATEA „TRANSILVANIA” DIN BRAȘOV

• UNIVERSITATEA TEHNICĂ DIN CLUJ-NAPOCA

Iar specializările le poţi identifica scanând codul QR din fotografie!

Înscrieri: până pe data de 5 iunie 2026, online sau la sediul birourilor informare-recrutare.

Pentru a candida la concursul de admitere pe locurile alocate Ministerului Apărării
Naționale (M.Ap.N.) pentru formarea ofițerilor în instituții civile de învățământ superior cu
luarea in evidență de către Academia Forțelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu” din Sibiu (A.F.T.),
urmează pașii de mai jos:
ÎNAINTE DE SUSȚINEREA CONCURSULUI DE ADMITERE ÎN INSTITUȚIA
CIVILĂ DE ÎNVĂȚĂMÂNT SUPERIOR
Etapa 1 . Recrutarea – Informare la Biroul de Informare-Recrutare (BIR) de pe raza
domiciliului candidatului, pentru constituirea dosarului de candidat

  • Lista Birourilor de Informare-Recrutare:
    https://www.recrutaremapn.ro/contactbir.php
  • Cifră de școlarizare:
    https://www.armyacademy.ro/scolarizareuniversitaticivile/2026/cifrascolariza
    re.pdf
    Condițiile și criteriile de recrutare a candidaţilor sunt precizate în Ordinele ministrului
    apărării naționale M217/2019 și M283/2024 (Art 3, alin 1), astfel:
  • să aibă vârsta de cel mult 26 de ani împliniţi în anul organizării concursului de admitere;
  • să fie absolvenţi ai învăţământului liceal cu diplomă de bacalaureat sau să facă dovada
    promovării examenului de bacalaureat până la data concursului de admitere;
  • să dețină nivel de competență lingvistică, pentru limba engleză, echivalent nivelului B2
    din Cadrul european comun de referință pentru limbi străine, obținut în urma susținerii
    probei de evaluare a examenului național de bacalaureat sau la examene cu recunoaștere
    internațională pentru certificarea competențelor lingvistice*.
    *Certificatul trebuie transmis pe adresa de email oficială a AFT până la susținerea concursului
    de admitere în instituția civilă de învățământ superior – office@armyacademy.ro.

Etapa 2. Înscrierea – online, pe site-ul www.recrutaremapn.ro
SAU

  • la sediul Birourilor de Informare-Recrutare (BIR) de pe raza
    domiciliului candidatului

Etapa 3. Selecția candidațiilor – conform planificării Birourilor de Informare-Recrutare, la
unul dintre Centrele Zonale de Selecție și Orientare ( CZSO) precizate în link-ul de mai jos
https://www.recrutaremapn.ro/selectie.php

  • Evaluarea psihologică
  • Evaluarea capacității motrice https://www.recrutaremapn.ro/ecm.php
  • Interviul de evaluare finală

Etapa 4. Examinarea medicală la spitalele militare, conform programărilor efectuate de
către Birourile de Informare-Recrutare

Etapa 5. Înscrierea la instituțiile civile de învățământ superior și participarea la
concursul de admitere

După validarea dosarului candidatului în cadrul procesului de recrutare-selecție de către BIR
acesta urmează să se înscrie la concursul de admitere organizat de către instituții civile de
învățământ superior, menționate pe site-ul academiei www.armyacademy.ro la secțiunea
Școlarizare universități civile, urmând pașii și condițiile precizate de către fiecare universitate.

Etapa 6. Concursul de admitere se va desfășura în instituțiile civile de învățământ
superior mai sus precizate, conform metodologiei/regulamentului propriu fiecărei
instituții.

 Candidații care au fost declarați ADMIS în urma concursului de admitere organizat de
fiecare instituție civilă de învățământ superior și care au optat pentru locurile alocate
AFT pentru nevoile MApN, vor fi luați în evidență în Academia Forțelor Terestre
„Nicolae Bălcescu” din Sibiu în ordinea mediilor de admitere și în limita locurilor
aprobate prin planul de școlarizare.
 Luarea în evidență în vederea îndeplinirii de către studenții a serviciului militar activ,
precum și acordării drepturilor aferente, printre care și pregătirea militară generală și de
specialitate în armă/serviciu a acestora, se realizează de către Academia Forțelor Terestre
„Nicolae Bălcescu” din Sibiu, prin decizie a comandantului (rectorului).
 Informații suplimentare puteți solicita la:Tel: 0269/432990 (int. 1319, 1345, 1365), 0269/ 434055
Adresa e-mail: relatii.interinstitutionale@armyacademy.ro

Dacă apreciezi acest site, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de FacebookInstagram , YouTube , TikTok , Twitter .

Lasă un răspuns